Biserica Rom-Cat „Sfânta Treime”

Canon  EOS 1100D 18-55 mmm kit lens . made by Victor Mihai Popa

                             

Istoric

        Biserica Piariștilor, cunoscută inițial ca Biserica Iezuiților din Cluj, respectiv ca Biserica Universității, situată pe strada Universității nr. 5, cu hramul Sfânta Treime, este prima biserică catolică edificată în Transilvania după Reforma Protestantă, totodată primul edificiu ecleziastic în stil baroc din provincie. Reprezintă unul dintre cele mai importante simboluri clujene, prototip pentru numeroase alte biserici din Transilvania. Lăcașul de cult prezintă un contrast puternic între o arhitectură monumentală și sobră în exterior, și un interior foarte bine ornamentat, aproape exuberant, o bijuterie a stilului baroc. În fața bisericii s-a aflat până în anul 1959 statuia Fecioarei Maria (Statuia Ciumei), monument mutat de autoritățile comuniste în dosul Bisericii Sf. Petru din Cluj. 

        Lucrările pregătitoare pentru construcția bisericii au început în primii ani ai secolului al XVIII-lea. Începând cu anul 1703 au fost înregistrate continue transporturi de piatră din Cluj-Mănăștur, de la ruinele vechiului convent iezuit. În cadrul complexului (biserică-școală-colegiu iezuit) a fost ridicată mai întâi o clădire cu un etaj (pe locul actualei clădiri centrale a Universității Babeș-Bolyai), pentru a putea asigura începutul activității didactice.

         După mai multe victorii împotriva turcilor, austriecii integrează Transilvania în Imperiul Habsburgic la sfârșitul secolului al XVII-lea.

       La scurtă vreme după înstăpânirea lor în Transilvania, austriecii au conceput un plan edilitar pentru Cluj care viza construirea unei cetăți pentru garnizoana militară, înălțarea unei biserici pentru ordinul iezuit și deschiderea unei școli pentru fiii nobililor credincioși puterii. (Mircea Țoca, Barocul și neoclasicismul clujean, în Ștefan Pascu (coordonator), Istoria Clujului, 1974).

        Astfel din nevoi militare a fost ridicată Cetațuia, între anii 1715 și 1723, cu ziduri în formă de stea și înconjurată de bastioane, la care s-au adăugat biserica și școala iezuite de pe strada Universității. 

       La 13 martie 1718 episcopul Gheorghe Martonfi a așezat piatra de temelie a bisericii. Iezuiții inițiaseră deja o campanie de strângere de fonduri pentru ridicarea colegiului și a bisericii aferente. Cu prilejul punerii pietrei de temelie au fost invitați cei mai de seamă reprezentanți ai vieții politice din oraș și din Principatul Transilvaniei, indiferent de confesiune. Iezuiții au adresat celor prezenți rugămintea de a fi ajutați bănește pentru ducerea la îndeplinire a proiectului. Din motive evident politice, acțiunea de colectare a fondurilor a fost sprijinită de baronul reformat Ștefan Wesselényi, președintele Dietei Transilvaniei.

       Societatea lui Isus sau Ordinul Iezuit, născut în cadrul bisericii catolice la 15 august 1534, a avut un rol important în revigorarea catolicismului și în organizarea învățământului superior în Transilvania. De numele lor se leagă întemeierea primei universități clujene în anul 1581. Limba de predare era latina, iar obiectele de studiu erau: retorica, filosofia, teologia, gramatica, iar mai târziu dreptul. 

Picturile Bisericii Iezuite

       Edificiul de pe stada Universității a fost construit de către iezuiți între 1718-1724 în stilul baroc numit și stilul Reformei Catolice, cu rol în raspândirea și promovarea adevăratei credințe.

        Biserica are la baza modelul bisericilor austriece unde sobrietatea exteriorului contrastează cu decorul bogat din interior. 

        Biserica este prevazută cu o singură navă spre care se deschid câte trei capele laterale. In fiecare capelă se pot vedea picturi de inspirație biblică și picturi ale sfinților. 

        In sanctuarul bisericii se afla o pictură de dimensiuni mari numită Sfânta Treime sub care este dispusă icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria. Icoana a fost pictată de către preotul Luca din Iclod pentru Biserica din Nicula. Ea a fost considerată miraculoasă în urma lăcrimării ei în fața unor soldați austrieci în anul 1694. O mulțime de pelerini au pornit la drum spre Nicula și unii dintre ei s-au vindecat la vederea ei. Preoții spuneau că oricine privea icoana avea inima plină de iubire. ”Și aceasta era adevarata minune pentru că icoana oferea reconfortare spirituală si mângâiere oricărui o privea”. (Vasile Rus, Operarii in vinea Domini, Ed.Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007).

       Impresionat de cele întâmplate, contele Sigismund Kornis a dus icoana în palatul său din Benediugul Dejului, dar în scurtă vreme a readus-o la Nicula în urma multor rugăminți ale sătenilor. 

        În anul 1724, iezuiții au ajuns în posesia icoanei făcătoare de minuni și au montat-o definitiv în biserica de pe strada Universității, ctitoria lor. La Nicula a fost montată o copie a icoanei miraculoase, considerată de localnici ca fiind originală. (Nicolae Sabău, Metamorfoze ale barocului transilvănean. Pictura, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 2005).

       Icoana făcătoare de minuni este o dovada a prezenței miracolului în credința creștină din toate timpurile. În anii 1737-1739, în timpul epidemiei de ciumă mulți credincioși s-au vindecat în urma rugăciunilor adresate Sf. Maria. În semn de recunoștință pentru protecția oferită clujenilor guvernatorul Anton Kornis i-a cerut lui Anton Schuchbauer să realizeze o statuie dedicată Mariei Protecoare împotriva ciumei. Ea a fost așezată în 1744 în fața bisericii unde a rămas până în 1959, când comuniștii din universitate au cerut să fie demontată. Mai târziu, în 1961, a fost amplasată în spatele bisericii Sf. Petru unde se poate vedea și astăzi.

       Marea pictură a Altarului reprezintă Sfânta Treime, redată într-o manieră specific barocă fiind utilizat jocul de lumini și umbre. Privind atent putem observa un triunghi imaginar format din capetele Tatalui, Fiului și Porumbelul în zbor, simbol al Spiritului Sfânt.

       În partea de jos a tabloului, arhanghelii Mihail și Gavril țin în mâini coroana mariană formată din douăsprezece stele spre care privesc cu evlavie.

       Picturile bisericii iezuite elogiază totodată și momente din viața unor martiri iezuiți care și-au dedicat viața credinței lor.

       Prima capelă de pe latura dreaptă a bisericii este dedicată Sfântului Ignațiu de Loyola, întemeietorul “Societății lui Isus” (ordinul iezuit) al cărui obiectiv era “răspândirea credinței și aprofundarea învătăturii creștine de către credincioși” (Vasile Rus, Operarii in vinea Domini, Ed.Presa Universitară Clujeană: Cluj-Napoca, 2007). 

       Sfântul așezat pe un nor decorativ se află în extaz, cu mâinile ridicate. Doi îngeri țin o coroană deasupra capului Sfântului glorificându-l, în timp ce un înger din spatele lui ține în mâini cartea cu statutul ordinului iezuit.

       Un mare sfânt care și-a sacrificat viața pentru creștinarea păgânilor a fost Sfântului Xaverius, redat în pictura din prima capelă de pe latura stângă a bisericii. În centrul tabloului, Sfântul apare îngenunchiat cerând îndurare lui Dumnezeu. În mâna stângă, înclinată spre inimă, Sfântul ține o cruce și o floare de crin, iar cu mâna dreaptă arată spre poporul aflat în suferință. Din mulțime se distinge o femeie îmbracată în haine galbene care-și dezvăluie brațul atins de ciumă. Copilul ei zace la picioarele ei răpus de aceași boală. Tabloul ilustrează unul dintre miracolele făptuite de Sf. Xaverius, “apostolul de Indii”: însănătoșirea femeii și a copilului ei. (Nicolae Sabău, Metamorfoze ale barocului transilvănean. Pictura, Ed.Dacia: Cluj-Napoca, 2005).

       Un alt protector împotriva epidemiilor, în primul rând a ciumei, a fost Sfântului Ioan Nepomuk, iubit de creștinii din Europa Centrală. Amintirea lui se păstrează vie prin picturi și statui în mai multe orașe ale Transilvaniei. El a fost considerat și protectorul Banatului.

       A trăit în secolul al XIV-lea în Cehia și legenda ne spune că în calitatea sa de vicar al bisericii a plătit cu viața secretul spovedaniei.

       Tabloul care îl înfațișează pe Sf. Nepomuk este situat pe latura nordică a bisericii. Sfântul reprezentat în haine de canonic ține în mâna dreaptă o cruce, iar în stânga limba tăiată pe care o arată Ochiului lui Dumnezeu încadrat într-un triunghi puternic luminat. O mulțime de îngerași însuflețesc compoziția reprezentând o contrapondere la lumea întunecată din partea de jos a tabloului unde Sfântul împinge în apele învolburate un demon. În partea dreaptă a tabloului e redată scena morții tragice a Sfântului, înecat în râu din ordinul suveranului Boemiei, pentru că a refuzat să dezvaluie păcatele spovedite de regină.

       Altarul de pe latura sudică a bisericii este dedicat Sfântului Calasanza, patronul Ordinului Piarist. Iosif de Calasanza, călugăr franciscan, a întemeiat la mijlocul secolului al XVI-lea un ordin dedicat educației copiilor săraci.

       Piariștii pătrund în Transilvania în secolul al XVIII-lea, primind din partea Împărătesei Maria Tereza în anul 1776 biserica de pe strada Universității în condițiile desființării temporare a Ordinului Iezuit de către papa Clement al XIV-lea. 

       Pictura Sfântului Calasanza îl reprezintă pe renumitul pedagog în genunchi invocând protecția Sfintei Fecioare pentru elevii lui săraci. (Nicolae Sabău, Metamorfoze ale barocului transilvănean. Pictura, Ed. Dacia: Cluj-Napoca, 2005.)

       Ambele tablouri, ale Sfântului Nepomuk și a Sfântului Calasanza, au fost așezate în biserică după intrarea acesteia în posesia Ordinului Piarist.